Revolutia romana a fost singura care a respectat planul KGB

Da, stiu....suna a teoria consipiratiei si nici dracu nu vrea sa o asculte. Ne ferim de ea ca dracu de tamaie ca sa citez preotii. Si eu ma feresc de ea, trebuie sa recunosc. Dar azi m-a cuprins fiorul. Poate prea tarziu.

Citeam Thierry Wolton, KGB-ul la putere si am aflat un lucru foarte dezamagitor. Autorul incearca sa prezinte evolutia URSS prin prisma schimbarilor care au avut loc in societate utilizand ca personaj principal KGB-ul si cadrele sale. La un momentdat ajunge in situatia in care afirma "Numai evenimentele românesti din toamna lui 1989, cu falsul masacru de la Timișoara, manifestațiile din București, plecarea precipitată a lui Ceaușescu, procesul lui trucat, execuția lui și a soției sale, venirea la putere a lui Ion Iliescu - un comunist inveterat, fost coleg de universitate al lui Gorbaciov - au urmat, se pare, scenariul pe care îl elaborase inițial Moscova. În țări diferite și în același moment au apărut comitete de inițiativă însărcinate să creeze ”fronturi populare” care să-și propună deschiderea puterii către reprezentanți ai societății civile. În spatele acestor fronturi comuniștii sperau să continue să conducă țara din umbră.”

Nu pot spune ca m-a luminat. Am citit și am învățat despre aceste mișcari cu câțiva ani în urmă însă pot spune că revelația am avut-o în momentul în care îmi ascultam tatăl vorbind despre comunism și la un momentdat îmi spunea: „...dar noi știam despre Iliescu că va veni și va prelua conducerea partidului din 1988, nu știu de ce s-au mirat ăștia așa...”.

Cu alte cuvinte, domnule Wolton, ce bine se văd destinele unora de la înălțimea cercetărilor dumneavoastră!

Ce zi alți despre aceasta carte:
http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_thierry-wolton-kgb-ul-la-putere-sistemul-putin_8560.html

Cand s-a terminat piesa nu am aplaudat...

De cate ori ati mers la o piesa de teatru la care in ciuda faptului ca vi s-a parut groaznica ati aplaudat? Ei bine eu nu am facut-o in seara aceasta. Ba mai mult as fi vrut chiar sa huidui putin, sa ii fac pe actorii de pe scena si pe spectatori sa inteleaga ca eu chiar sunt nemultumit si mai ales plictisit din cauza piesei. Multi s-ar grabi sa ma blameze spunand ca nu ar fi "politicos". E adevarat, ati mai pomenit ca cineva sa hiduie la teatru? Unde mai pui ca eram tocmai in Teatrul National. Ei bine va promit ca la urmatoarea piesa tampita pe care o vad o sa huidui. Chiar daca voi fi in "altarul creatiei": TNB.

Cand piesa s-a terminat sute de persoane s-au ridicat in picioare si au aplaudat, in holul TNB multimea se plangea de scenele prea lungi si prea goale, de lipsa epicului, de "lalaiala de pe scena" de dialogurile" la fileu" intre actori. Ce m-a intrigat cel mai tare era ca nimeni nu si-a manifestat dezacordul cu piesa in momentul in care trebuiau sa o faca, la aplauze...

Nu am inteles de ce cand imi place ceva trebuie sa ma manifest in acel sens si cand ceva imi displace trebuie sa tac pentru ca (vezi Doamne) nu e politically correct. Pa dracu!

Eu zic sa ne revenim din betia aceasta cu clisee si obiceiuri nepotrivite, sa ne scuturam de unele aberatii comportmentale care ne mai incearca, in cazul de fata la teatru.

De ce logica "am platit deci trebuie sa imi placa ceea ce vad" nu functioneaza si la noi? In Londra de exemplu, la un spectacol, multimea din sala mai avea putin si arunca cu scaunele in actorii care au jucat execrabil? Noi de ce nu ne putem manifesta dupa cum simtim? Cel putin ar scoate piesa din stagiune si "artistii" si-ar da silinta mai mult.

Odata ce platesc pentru un ceva ma astept ca acel ceva sa merite bani, daca nu este asa ma manifest ca atare. 

Exact astfel m-am simtit in aceasta seara, de aceea am refuzat sa aplaud un spectacol care dupa parerea mea nu ar trebui sa se mai joace. Si ciudat a fost ca nu era numai parerea mea... Acum ma intreb, unde sunt criticii...?

A, da, piesa se numea "S-a sfârşit cum a început" in regia lui Horatiu Malaele. Nu v-o recomand cu caldura!

Anonimul...2010

Cui i-a placut filmele de la Anonimul? Ok, o sa vreau un raspuns la intrebarea aceasta dupa ce o sa le puteti vedea la MTR in perioada imediat urmatoare.

Apoi putem continua cu "Ce film ti-a placut mai mult? De ce? sau "Ce parere ai despre prestatia lui Munteanu in filmul Marti dupa Craciun?" Pareri si raspunsuri...

Sa nu va fie necaz, ne ramane intotdeauna hazul!

România riscă să piardă o şansă unică la Marea Neagră

De la Bruxelles discursul şi politica energetică externă ale României subliniază dorinţa sa de a deveni un centru gazier european la Marea Neagră. Însă, cu o varietate de proiecte, numeroşi actori implicaţi şi un număr foarte limitat de furnizori, rămâne încă neclar pe unde vor trece conductele în zona Mării Negre în 2020 şi cine le va controla.

România încearcă în mod activ să îşi consolideze poziţia, piaţa internă şi interconexiunile cu vecinii săi însă, pe termen lung, optmizarea avantajelor geostrategice la Marea Neagră vor trebui să fie orientate şi către partenerul său estic, Rusia. Organizaţia nonguvernamentală Europuls a elaborat şi a supus dezbaterii un document care îşi propune să creeze, pentru opinia publică, o viziune clară despre importanţa Mării Negre pentru securitatea provizionării cu gaze a UE, punând un accent special pe rolul României în acest context, dar şi să ofere celor interesaţi instrumente de întelegere a dezbaterilor pe tema rolului important al Mării Negre şi al României în contextul energetic european.

România nu este singurul candidat la rolul de centru energetic regional. Cu ocazia lansării raportului ,,Securitatea energetică a UE în regiunea Mării Negre. Ce perspective pentru România?”, Europuls a organizat la începutul lunii iunie, la sediul Parlamentului European din Bruxelles o conferinţă cu acelaşi titlu.

Traian Ungureanu a declarat că, ,,din păcate, Marea Neagră nu este vizibilă de la Bruxelles”. De asemenea, acesta a menţionat că ,,nu ne putem baza pe ruta clasică ruso-ucraineană, care şi-a dovedit fragilitatea”.

Expertul Comisiei Europene, Prof. Samuele Furfari, reamintind că,,gazul va fi energia secolului XXI” le-a atras atenţia românilor că vor avea doi competitori puternici pentru rolul de centru energetic regional, şi anume Italia şi Albania.

Din partea Rusiei la acest eveniment a participat Reprezentantul Maxim Buyakevich care a declarat că ,,Rusia nu este un competitor ci un partener pentru Uniunea Europenă”. Totuşi, el a subliniat că, în ceea ce priveşte finalitatea proiectelor energetice actuale, ,,piaţa va fi cea care va decide”.

Reprezentant al societăţii civile, Tom Mayne din partea Global Witness a adus o nouă perspectivă în dezbatere. Acesta a descris problemele din ţările sursă pentru Nabucco şi a subliniat riscul pentru UE de a cumpăra gaz de la guverne autoritare cum este cel din Turkmenistan. Întrebarea sa a fost dacă ,,vrem cu adevărat să adăugăm încă o dictatură listei de ţări pe care ne bazăm pentru resursele noastre?”.

Invitaţii au subliniat în mod unanim faptul că Marea Neagră este, în acest moment, centrul energetic principal al Uniunii Europene.

Kapitalism - Reteta noastra secreta, interviu cu Alexandru Solomon

Pe Alexandru Solomon l-am întâlnit când eram student în 2006 la Institutul de Studii Politice. A prezentat atunci filmul documentar“Marele jaf comunist”. Despre noul său film "Kapitalism - reţeta noastră secretă" am auzit prima dată la radio. Se anunţa că va fi difuzat în curând. Vocile unor oameni de afaceri români din spotul publicitar m-au convins că trebuie să îl văd. Sincer atunci ma asteptam sa fie ceva de genul "Marele jaf capitalist". Asta deoarece se auzea pe fundal vocea lui George Copos care vorbea despre "baietii destepti" din aceasta tara. Sintagma aceasta m-a dus direct cu gandul la "baietii destepti" din energie.
După vizionarea documentarului cu magnaţii României multe întrebări îmi treceau prin cap. Am zis atunci că cel mai bine îmi poate răspunde chiar Alexandru Solomon. 
Aşadar am ales sa il intreb chiar pe Alexandru Solomon cateva chestiuni care pentru mine au ramas nelamurite. Mai jos găsiţi un mic interviu cu regizorul documentarului Kapitalism - reţeta noastră secretă.

Care a fost scopul realizării acestui documentar?

Alexandru Solomon: Am vrut să pricep de ce n-am ajuns unde credeam/speram că vom ajunge acum 20 de ani. Într-un fel, filmul porneşte dintr-o dezamăgire personală. Pe de altă parte, cred că e o problemă care ne privește pe toți: nu numai pe cei care fac afaceri în țara asta, dar pe toți cei care au de-a face cu autoritățile unui stat slab, cu o competiție strâmbă, cu o piață distorsionată de influenţe politice, cu absenţa spiritului comunitar, ceea ce a rezultat într-o formă specifică de capitalism şi democraţie, situată departe de ceea ce visam cu naivitate în 1989.

La producerea documentarului au participat şi instituţii publice din alte state europene, de exemplu Franţa şi Belgia. Acest sprijin arată un interes occidental legat de modul în care s-a instalat şi functionează astăzi capitalismul în Romania?

Instituţiile de care vorbiţi sunt televiziuni publice ca Arte (Franţa-Germania) şi RTBF (Belgia), sau fonduri de film ca CNC din Franţa sau Programul Media al Uniunii Europene. Nu sunt instituţii politice, ci organizaţii interesate de producţia de film şi de subiecte care li se par relevante pentru publicul din ţările respective. Probabil că organizaţiile cu pricina au considerat că subiectul propus de mine vorbeşte unui public mai larg decât cel românesc.

Care au fost reacţiile în rândul publicului din străinatate după vizionare? Au existat diferenţe între modul în care documentarul a fost primit în afară faţă de cum a fost el primit în România?

Am primit mesaje de la tot felul de la oameni care au văzut filmul pe Arte. Dacă filmul vorbeşte şi celor care nu sunt români, înseamnă că tema este universală. Îmi permit să citez dintr-un e-mail primit din SUA: „I am curious if there are plans to screen it in an English language version, anytime soon either in theaters or TV? It should be seen everywhere--even outside of Eastern Europe it's relevant. (for example I just spent a week in Angola, where the story is depressingly similar and even more extreme, if that is possible).And yes even here in Obama's USA, despite our long experience with capitalism, we have our own Dinu Patricius and even Becalis...we're all mini-sharks after all.”

Ce reacţii vă aşteptaţi să stârnească filmul după ce a fost difuzat în ţară?

Am călătorit cu filmul la premierele din Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj şi Timişoara. În general, pe parcurs oamenii râd, participă la film şi la final spun ca este o experienţă foarte amară. Unii au declarat că – dupa vizionare – simt că nu au altă opţiune decât să emigreze, alţii mă întrebau ce le-a mai rămas de făcut. Filmul a stârnit tot felul de discuţii mai mult sau mai puţin critice, fiind considerat fie prea blând cu subiecţii fie prea dur. Şi, evident, n-am scapat de comparaţia cu Michael Moore şi filmul lui despre capitalismul american (nr. Capitalism: A Love Story).
După proiecţia de la Parlamentul European, Dacian Cioloş – comisarul pentru agricultură – a comparat filmul cu „un leac amar”, adăugând că, uneori, pentru a ne vindeca e nevoie să inghiţim astfel de hapuri. Cred ca e definiţia care se apropie cel mai mult de ceea ce mi-am dorit.

Cum a fost primit documentarul de protagonişti?

Domnii Copos, Niculae şi Pădure au fost la premieră şi au dat după aceea declaraţii publice. Domnul Patriciu a comentat filmul într-un editorial. Am fost acuzat că aduc un deserviciu imaginii României şi că am fost plătit de străini să fac acest film „anti-românesc”. Însă eu cred ca ne-am câştigat dreptul să fim critici cu ce se petrece în această ţară, iar asta nu înseamnă că lucrăm împotriva ei. Dimpotrivă. Am mai fost acuzat că sunt anti-capitalist şi fac propagandă de stânga. Răspunsul meu este că filmul nu pune în discuţie capitalismul în general ci numai funcţionarea lui (şi a democraţiei) la noi. Filmul nu este deloc un vot de blam adresat oamenilor de afaceri sau capitalismului în general, ci o încercare de a descrie un sistem după regulile căruia trebuie să jucăm cu toții.

De cine le este frica celor de care vorbiti?

De nimeni. Dar suntem într-o fază, să-i zicem istorică, în care e nevoie ca aceste averi să devină respectabile, iar miliardarii vor să se justifice moral în faţa societăţii. De asta cred că filmul a deranjat.

Credeţi că mai există vreo şansă pentru românii, care nu au legături de niciun fel cu niciunul dintre personajele documentarului şi care nu au “beneficiat” material din colapsul fostului regim, să ajungă în topurile miliardarilor României? Sau miliardarii de mâine vor fi de fapt copiii celor de astăzi?

I-am întrebat pe magnaţi daca m-ar putea învăţa şi pe mine să mă îmbogaţesc, dar nu am primit un raspuns prea clar, sau care să mă ajute practic. Glumesc: daca doream să mă îmbogaţesc, nu făceam filme documentare. Mi-as dori ca românul obişnuit să nu-i invidieze pe aceşti oameni şi să găsească puterea şi curajul de a o lua pe alte căi. Mi-aş dori ca românul obişnuit să priceapă că această reţetă de îmbogaţire a sfârşit prin a ne sărăci pe toţi şi că trebuie să facem un efort, fiecare după puteri şi fiecare în colţul său, de a schimba lucrurile.

Filmul nu îi arată cu degetul pe magnaţi ca fiind vinovaţi de ce se întamplă. Suntem cu toţii răspunzători (magnaţi şi oameni de rând laolaltă) de felul în care corupţia şi clientelismul politic afectează competiţia reală şi viaţa noastră de zi cu zi.

Cui aparţine internetul? Un răspuns european

Neutralitatea reţelei internet este înainte de toate o chestiune de practică. În centrul discuţiei sunt libertatea utilizatorului, asigurarea concurenţei şi a inovaţiilor versus dreptul operatorilor de reţea de a face profituri din proprietatea lor. O legislaţie la nivel european urmează să pună capăt cel puţin temporar tensiunii dintre grupurile de interese. 

Internetul poate fi considerat cea mai recentă revoluţie a civilizaţiei. Acesta a schimbat radical accesul la ştiri şi informaţie, a creat noi industrii şi a redefinit comportamente sociale. Rolul fundamental al internetului în viaţa cotidiană a europeenilor se oglindeşte în continua creştere a numărului de conexiuni: în 2009, 65% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană şi 38% din gospodăriile din România erau conectate la internet. Conform comisarei pentru agenda digitală, Neelie Kroes, obiectivul Uniunii Europene este garantarea accesului la internet tuturor cetăţenilor până în 2013. Uniunea şi-a pus ţelul de a facilita accesul online la toate serviciile publice ale Uniunii şi ale ţărilor membre până în 2015, strategie în care se încadrează şi proiectul eRomânia. Importanţa internetului pentru toţi actorii sociali împreună cu evoluţiile tehnologice recente au creat necesitatea unui răspuns  politic la întrebarea: cui aparţine internetul?

Evoluţiile tehnologice...

Internetul este constituit dintr-o infrastructură fizică şi o infrastructură logistică. Reţelele fizice („cablurile”) sunt conectate între ele şi operate de către agenţi privaţi, de regulă de către companiile de telecomunicaţii. Infrastructura logistică e guvernată de standarde şi protocoale care facilitează transmisia de date între reţelele fizice. Ultimul deceniu a cunoscut o revoluţie a internetului şi o trecere progresivă de la acces prin telefon şi modem la broadband. Transportul de date în „vechiul internet” acorda fiecărui pachet de date aceaşi importanţa şi nu cerea protocoalelor  comunicarea de date în timp real. Când reţeaua era plină, viteza de transmisie pentru toate pachetele de date scădea în aceaşi măsură fără prea mari efecte la nivelul clientului.

Odată cu răspândirea internetului broadband, s-au dezvoltat aplicaţii noi, precum telefonia prin internet, programe video şi jocuri interactive, care au produs două schimbări fundamentale. Prima schimbare este una de capacitate. Accesul crescut la internet broadband a condus la o utilizare la limită a reţelelor fizice. A doua schimbare este de natură logistică: noi aplicaţii permit prioritizarea pachetelor de date, transmisia lor cu viteză diferită sau chiar blocarea completă a unor surse. Pentru a garanta un internet rapid şi funcţional ca şi până acum, operatorilor de reţea li se deschid două posibilităţi: mărirea capacitatăţii reţelelor sau instaurarea unui sistem, în care unii biţi sunt mai egali decât alţii. Ţinând cont că prima opţiune este legată de investiţii imense în infrastructură, şi de faptul că orice capacitate limitată va fi până la urmă ocupată de utilizatori , prima opţiune devine practic un joc de-a prinselea în care rentabilitatea investiţiior e pusă sub semnul întrebării. Astfel, cea de-a doua posibilitate devine deosebit de atractivă pentru furnizorii de servicii internet.

...au creat oportunităţi noi pentru operatorii de reţea

Evoluţia tehnologică le-a deschis operatorilor de reţea posibilitatea de a monitoriza la nivel de protocol activitatea utilizatorilor de internet şi de a bloca selectiv transportul diferitelor pachete de date pentru a decongestiona reţele. Discriminarea  biţilor s-ar putea orienta de exemplu după consumul de lăţime de bandă a diferitor servicii. În acest caz, operatorii de reţea le-ar oferi clienţilor abonamente la internet care includ anumite servicii şi exclud altele. Abonamentele s-ar împărţi de exemplu într-un pachet de bază cu acces limitat la internet pentru servicii de e-mail şi site-uri simple; un pachet clasic cu acces telefonie sau video on-line, şi un pachet premium: cu acces nelimitat la tot ceea ce oferă internetul. Posibilă este şi punerea pe piaţă a unor abonamente care se diferenţiază nu prin genul de servicii care pot fi accesate, ci prin prioritatea consumatorului individual în reţea. Oferta de astfel de pachete ar putea arăta după cum urmează: abonamentul premium ar beneficia de prioritate absolută în reţea, indiferent ce servicii foloseşte clientul; abonamentul clasic ar avea prioritate medie iar pachetele de date din abonamentul de bază ar transporta datele cu prioritate minimă şi ar fi deci cel mai încet.

Disputa din jurul neutraliăţii reţelelor porneşte de la o altă posibilitate deschisă de către noua tehnologie: în acelaşi fel cum biţii destinaţi abonaţior pot fi prioritizaţi, prioritzarea se poate face şi pe baza sursei din care provin. Prin vânzarea de „parteneriate speciale”  firmelor prestatoare de servicii sau editurilor multimedia, precum Skype, Google sau Europuls, operatorii pot oferi transmisie preferenţială de date pentru cei care sunt dispuşi să plătească. Teoretic, operatorii de reţea ar putea încetini sau refuza transmisia pachetelor de date ale firmelor care refuză să plăteasca taxa pentru un parteneriat special.

Conflictul de interese

Neutralitatea reţelelor prevede egalitatea pachetelor de date transportate, indiferent de originea, natura sau destinaţia lor în reţea. Prioritizarea datelor poate fi făcută doar din motive tehnice în cazul pachetelor de date video sau audio, pentru a nu întrerupe transmisia.

Pro neutralitate

Susţinătorii neutralităţii reţelelor sunt în principal producătorii de conţinuturi şi diferite organizaţi din rândul societăţii civile. Producătorii de conţinuturi precum Google sau Skype susţin că serviciile pe care le oferă gratuit sunt motivul pentru care atât de mulţi oameni se conectează la internet şi ajung astfel clienţi ai operatorilor de reţele. Skype avertizează că unii operatori de reţele le blochează deja serviciile din motive de concurenţă neloială, deşi traficul de date nu este mai mare decât al altor aplicaţii permise. Un control al operatorilor de reţea asupra conţinutului pachetelor de date ar defavoriza în special companiile emergente, cu idei inovatoare dar bugete prea mici pentru a intra în parteneriate speciale cu operatorii de reţea.

Părţi ale societăţii civile susţin neutralitatea reţelelor din motive democratice. Scenarii de groază prevăd cooperarea unor trusturi de presă cu operatorii de reţele, încetinind viteza transmisiei de date pentru sursele concurente sau blocându-le cu totul. Fără neutralitate garantată prin lege, internetul riscă să devină o copie a mediilor tradiţionale: televiziunea sau presa scrisă.

Contra neutralitate

Operatorii de reţea sunt împotriva neutralităţii reţelei pentru că le perturbă oferta de servicii proprii. Companiile de telefonie mobilă, care cumpără costisitoarele frecvenţe pentru comunicaţie mobilă ar fi obligate, conform neutraliăţii reţelei, să susţină utilizarea serviciilor de telefonie prin internet precum Skype. Respectând neutralitatea reţelei, operatorii de reţea ar susţine o companie concurentă, care profită de pe urma reţelei fără să investească în păstrarea sau modernizarea ei. Operatorii de reţea susţin că preţul pentru traficul de date trebuie împărţit între cauzatorii costurilor, adică, clienţii, şi producătorii de conţinut. Operatorii care deja prioritizează pachete de date ar fi afectaţi de o lege în favoarea neutralităţii reţelei.

Soluţii la nivel naţional

Multe state, printre care Germania, Franţa şi România amână introducerea unei legislaţii în favoarea neutralităţii reţelei, cu argumentul că intr-o economie de piaţă concurenţa între operatorii de reţea va regula cel mai bine neutralitatea reţelei. Operatorii care acţionează împotriva neutralităţii pot fi „pedepsiţi” de către client, care va prefera operatorii neutri. Aceasta însă ar implica existenţa multor operatori de reţea concurenţi în aceaşi regiune, fapt îngreunat de costurile mari de intrare pe piaţa operatorilor. Precedentul pus de către eşecul companiilor de telefonie mobilă de a găsi un preţ acceptabil pentru serviciile de roaming sunt un alt argument pentru o abordare regulatorie a internetului. Începând cu vara anului 2007, preţurile artificial ridicate pentru serviciile de roaming au fost reglementate de către Uniunea Europeană.

Poziţia Uniunii Europeene: „Internetul nu este în sine o platformă neutră”

Comisia Europeană sesizează importanţa unei decizii pe tema utilizării noilor posibilităţi tehnologice în transmisia de date, dar recunoaşte că se află încă la începuturile unei reglementări a internetului. Deşi susţine neutralitatea reţelei în principiu, comisara europeană pentru agenda digitală, Neelie Kroes  a spus că internetul nu este în sine o platformă neutră. Cererea operatorilor de reţea de a-i pofti la casă pe Google&co Este, după părerea ei, legitimă şi merită cel puţin dezbătută.   Comisara pledează împotriva unui activism regulator. Uniunea Europeană nu va veni cu legislaţii detaliate, ci va încuraja găsirea unui compromis între diferitele grupuri de interese. În vara 2010 va avea loc o audiere deschisă, în care grupurile de interese pot propune un compromis, ca bază pentru o nouă legislaţie.

Diana Tipei
Colaborator permanent Europuls

Romii in Uniunea Europeană. Cât de mult ne pasă?)

Articol publicat pe www.europuls.ro

Cât de mult ne preocupă situaţia romilor? Ce fel de măsuri suntem dispuşi să luăm? Câte compromisuri suntem dispuşi să facem? Toate acestea sunt întrebari dure, cu răspunsuri complet previzibile, răspunsuri, care, din păcate, sunt mai degrabă ipocrite, decât oneste. Unii ar spune că astfel de întrebari nu trebuie puse, că ele au o pertinenţă redusă, pentru că, „politically correct” este să afirmăm răspicat şi la unison: „Noi luptăm pentu integrarea romilor”. Un slogan pe care l-am citit peste tot, pe care aproape ni l-am însuşit şi în care decidenţii politici fie cred cu adevărat, fie vor să creeze o aparenţă convenabilă, prin repetarea sa  sine die.  Al doilea Summit European pentru Romi, care a avut loc pe 8 şi 9 aprilie la Cordoba, în Spania, a reprezentat o nouă opotunitate pentru reiterarea aceloraşi convingeri.

Romii sunt una dintre preocupările majore ale prezentului şi mai ales ale viitorului. Ei sunt cetăţeni europeni, o realitate de drept, pe care nimeni nu o poate pune la indoială. Însă tratamentul la care ei sunt supuşi îi ghetoizează, îi transformă în „cetăţeni de mâna a doua”.  Vorbim despre romi astăzi şi încercăm să găsim soluţii viabile, atât datorită numărului mare, estimat la 10-12 milioane la nivelul Uniunii, cât mai ales din cauza problemelor de discriminare şi excludere socială cu care se confruntă în mod regulat aceştia (aşa cum arată cazurile analizate de către Centrul European pentru Drepturile Romilor). Vom vorbi despre romi şi mâine, pentru că odată cu noile extinderi, numărul lor va creşte masiv (ţările din Balcanii de Vest, Turcia), iar soluţiile nu par a fi la îndemâna autorităţilor naţionale sau europene. 

Abordarea europeană sau cum să fii mereu în căutare de soluţii

Totuşi, instituţiile europene încearcă să ne arate contrariul. Parlamentul European a adoptat rezoluţii privind intergrarea romilor aproape anual, începand cu 2005, cu o rigurozitate admirabilă. Directiva CE 43/2000 care abordează direct problema discriminării romilor sau alte directive, care fac referire în mod indirect la minoritatea romă, plasând-o alături de alte minorităţi,  sunt paşi importanţi pentru stabilirea unui cadru european unic. Comunicarea privind integrarea socială şi economică a romilor în Europa sau Raportul de analiză a implementării instrumentelor europene şi politicilor pentru incluziunea romilor 2008-2010, completează seria de măsuri europene care se adresează romilor. Acestea au fost lansate chiar în preajma celui de-al doilea Summit European pentru minoritatea romă. Nu întâmplător, bineînţeles. Au servit ca suport de discuţie pentru cei prezenţi la reuniune: vice-preşedintele Comisiei, Viviane Reding, comisarul pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune Socială, Laszlo Andor, alături de reprezentanţi din partea troicii europene, de numeroşi demnitari din statele membre, de organizaţii ale romilor, dar şi de sustinători ai minorităţii, printre care George Soros, preşedintele Open Society Institute. Participanţi din medii diferite, care insă au folosit această ocazie pentru a reafirma susţinerea lor pentru romi.

Al doilea Summit European pentru minoritatea romă

Acestă reuniune, menită să abordeze una dintre cele mai sensibile probleme ale Uniunii, urmează în mod cronologic, prima reuniune de acest fel având loc în 2008. Cât de multe s-au realizat de atunci până acum, cât de mult s-a îmbunătăţit condiţia romilor, e greu de cuantificat şi de evaluat. Cert e că a fost nevoie de un nou summit, organizat  de către preşedinţia spaniolă a Uniunii pe 8-9 aprilie 2010, coordonat fiind astfel, în mod simbolic, cu Ziua Internaţională a Romilor, sărbătorită anual, încă din 1971, pe data de 8 aprilie. Marten Kjaerum, preşedintele Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale, a explicat  fără menajamente, în cadrul dezbaterii prilejuite de summit, că situaţia romilor nu s-a ameliorat în ultimul timp, iar discriminarea persistă. Toate acestea reies dintr-un studiurecent realizat de Agenţie asupra unui eşantion de 23 000 de etnici romi. Rezultatul: una din două persoane chestionate se simte discriminată în fiecare zi. O realitate care nu surprinde, dar care nici nu poate fi acceptată ca atare. De aceea, concluzia trasă de dl Kjaerum e una de reţinut: „Nu putem sa ne întoarcem şi  anul viitor cu aceleaşi griji ”. Un imbold e necesar.

Concluziile summit-ului nu sunt însă cele mai incurajatoare, nici pentru minoritatea romă, nici pentru cei care îşi doresc progrese în incluziunea romilor. Se aşteptă o strategie în sensul propriu al cuvântului, dar au fost trasate doar câteva direcţii de acţiune: introducerea sau consolidarea politicilor naţionale care să favorizeze incluziunea socio-economică a romilor, îmbunătăţirea planului de acţiune al Platformei Integrate pentru Incluziunea Romilor (lansată în 2008), facilitarea accesului minorităţii rome la instrumentele financiare europene, în special la fondurile structurale. De asemenea, troica şi-a luat angajamentul de a organiza o întâlnire în cadrul Platformei, pentru a aborda problema accesului limitat al romilor la piaţa muncii, în prima jumătate a anului 2011. Angajamentele luate sunt, ca întotdeuna, în cazul politicilor pentru romi, solide şi încurajatoare, dar, de această dată, cu ambiţii ponderate de capacitatea reală de gestionare a situaţiei.

Noi şi summit-ul

Cum a fost perceput acest summit in România? Aşteptările au fost moderate, ca în toate statele în care minoritatea romă este numeroasă. Un nou summit, noi promisiuni şi noi discursuri solidare cu situaţia romilor nu pot aduce schimbări fundamentale pe termen scurt. Iar românii ştiu bine acest lucru.

România, ţara membră UE cu cea mai mare comunitate romă, reprezentând 2,46% din totalul populaţiei, conform ultimului recensământ (cifrele oficiale nu sunt însă edificatoare, procentul real al romilor cu cetăţenie română fiind unul mult superior), e obligată să abordeze cu seriozitate şi determinare politicile pentru romi. Anumite măsuri luate în domeniul educaţiei (de exemplu garantarea unui procent din locurile în universităţi pentru tinerii romi) au fost bine primite, dar nu putem vorbi astăzi de o situaţie satisfacatoare, nici măcar în domeniul educaţiei. Cu atât mai puţin în ceea ce priveşte condiţiile în care locuiesc romii sau în privinţa accesului lor pe piaţa muncii. Aşadar, summit-ul, susţinut ca demers atât de organizaţiile române pentru sprijinirea romilor, cât şi de autorităţile române, a fost perceput ca o acţiune benefică, dar nu izbăvitoare. Dacă cineva aştepta o mişcare de forţă, afirmativă şi de perspectivă în cadrul summit-ului, acesta a fost cu siguranţă decepţionat.

Fără îndoială, sensibilitatea acestei situaţii, face ca abordările sa fie din ce în ce mai repetitive şi mai nesigure, pentru că atunci cand nu poţi evalua pozitiv rezultatele, e  dificil să aduci un aer proaspăt, providenţial, soluţia salvatoare neputînd fi găsită. Şi astfel,  iată-ne făcând  mişcări circulare, pe orbita uneia dintre cele mai apăsătoare probleme a Uniunii.

În loc de concluzie

La nu mai mult de două zile de la summit-ul european pentru  romi, în Ungaria, partidul de extremă dreaptă, Jobbik, care se legitimează pe baza unui discurs xenofob, neo-nazist, pe o retorică orientată în special împotriva romilor, a obţinut 17% din voturi în alegerile parlamentare, intrând pentru prima dată în istorie, în legislativul de la Budapesta şi devenind al treilea partid ca importanţă. Această victorie e menită să nască noi temeri şi să reamintească vechi paradoxuri ale societăţilor democratice. În ce masură şi pentru cât timp valorile europene şi drepturile omului  vor putea ţine piept unui val de ostilitate, susţinut în mod democratic?

Minoritatea romă, condiţia sa, discriminarea căreia îi face faţă, trebuie să ramână, aşadar, priorităţi pe agenda europeană, dar şi pe agendele statelor membre. Romii au fost şi sunt în continuare o piatră de încercare în destinul Europei Unite, cu soluţii puţine, provocări multe şi ambiţii constante. În final, aceeaşi întrebare merită reluată. Cât de mult ne pasă?

Simona Herczeg
Asistentă la Parlamentul European

pentru europuls.ro