Cui aparţine internetul? Un răspuns european

Neutralitatea reţelei internet este înainte de toate o chestiune de practică. În centrul discuţiei sunt libertatea utilizatorului, asigurarea concurenţei şi a inovaţiilor versus dreptul operatorilor de reţea de a face profituri din proprietatea lor. O legislaţie la nivel european urmează să pună capăt cel puţin temporar tensiunii dintre grupurile de interese. 

Internetul poate fi considerat cea mai recentă revoluţie a civilizaţiei. Acesta a schimbat radical accesul la ştiri şi informaţie, a creat noi industrii şi a redefinit comportamente sociale. Rolul fundamental al internetului în viaţa cotidiană a europeenilor se oglindeşte în continua creştere a numărului de conexiuni: în 2009, 65% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană şi 38% din gospodăriile din România erau conectate la internet. Conform comisarei pentru agenda digitală, Neelie Kroes, obiectivul Uniunii Europene este garantarea accesului la internet tuturor cetăţenilor până în 2013. Uniunea şi-a pus ţelul de a facilita accesul online la toate serviciile publice ale Uniunii şi ale ţărilor membre până în 2015, strategie în care se încadrează şi proiectul eRomânia. Importanţa internetului pentru toţi actorii sociali împreună cu evoluţiile tehnologice recente au creat necesitatea unui răspuns  politic la întrebarea: cui aparţine internetul?

Evoluţiile tehnologice...

Internetul este constituit dintr-o infrastructură fizică şi o infrastructură logistică. Reţelele fizice („cablurile”) sunt conectate între ele şi operate de către agenţi privaţi, de regulă de către companiile de telecomunicaţii. Infrastructura logistică e guvernată de standarde şi protocoale care facilitează transmisia de date între reţelele fizice. Ultimul deceniu a cunoscut o revoluţie a internetului şi o trecere progresivă de la acces prin telefon şi modem la broadband. Transportul de date în „vechiul internet” acorda fiecărui pachet de date aceaşi importanţa şi nu cerea protocoalelor  comunicarea de date în timp real. Când reţeaua era plină, viteza de transmisie pentru toate pachetele de date scădea în aceaşi măsură fără prea mari efecte la nivelul clientului.

Odată cu răspândirea internetului broadband, s-au dezvoltat aplicaţii noi, precum telefonia prin internet, programe video şi jocuri interactive, care au produs două schimbări fundamentale. Prima schimbare este una de capacitate. Accesul crescut la internet broadband a condus la o utilizare la limită a reţelelor fizice. A doua schimbare este de natură logistică: noi aplicaţii permit prioritizarea pachetelor de date, transmisia lor cu viteză diferită sau chiar blocarea completă a unor surse. Pentru a garanta un internet rapid şi funcţional ca şi până acum, operatorilor de reţea li se deschid două posibilităţi: mărirea capacitatăţii reţelelor sau instaurarea unui sistem, în care unii biţi sunt mai egali decât alţii. Ţinând cont că prima opţiune este legată de investiţii imense în infrastructură, şi de faptul că orice capacitate limitată va fi până la urmă ocupată de utilizatori , prima opţiune devine practic un joc de-a prinselea în care rentabilitatea investiţiior e pusă sub semnul întrebării. Astfel, cea de-a doua posibilitate devine deosebit de atractivă pentru furnizorii de servicii internet.

...au creat oportunităţi noi pentru operatorii de reţea

Evoluţia tehnologică le-a deschis operatorilor de reţea posibilitatea de a monitoriza la nivel de protocol activitatea utilizatorilor de internet şi de a bloca selectiv transportul diferitelor pachete de date pentru a decongestiona reţele. Discriminarea  biţilor s-ar putea orienta de exemplu după consumul de lăţime de bandă a diferitor servicii. În acest caz, operatorii de reţea le-ar oferi clienţilor abonamente la internet care includ anumite servicii şi exclud altele. Abonamentele s-ar împărţi de exemplu într-un pachet de bază cu acces limitat la internet pentru servicii de e-mail şi site-uri simple; un pachet clasic cu acces telefonie sau video on-line, şi un pachet premium: cu acces nelimitat la tot ceea ce oferă internetul. Posibilă este şi punerea pe piaţă a unor abonamente care se diferenţiază nu prin genul de servicii care pot fi accesate, ci prin prioritatea consumatorului individual în reţea. Oferta de astfel de pachete ar putea arăta după cum urmează: abonamentul premium ar beneficia de prioritate absolută în reţea, indiferent ce servicii foloseşte clientul; abonamentul clasic ar avea prioritate medie iar pachetele de date din abonamentul de bază ar transporta datele cu prioritate minimă şi ar fi deci cel mai încet.

Disputa din jurul neutraliăţii reţelelor porneşte de la o altă posibilitate deschisă de către noua tehnologie: în acelaşi fel cum biţii destinaţi abonaţior pot fi prioritizaţi, prioritzarea se poate face şi pe baza sursei din care provin. Prin vânzarea de „parteneriate speciale”  firmelor prestatoare de servicii sau editurilor multimedia, precum Skype, Google sau Europuls, operatorii pot oferi transmisie preferenţială de date pentru cei care sunt dispuşi să plătească. Teoretic, operatorii de reţea ar putea încetini sau refuza transmisia pachetelor de date ale firmelor care refuză să plăteasca taxa pentru un parteneriat special.

Conflictul de interese

Neutralitatea reţelelor prevede egalitatea pachetelor de date transportate, indiferent de originea, natura sau destinaţia lor în reţea. Prioritizarea datelor poate fi făcută doar din motive tehnice în cazul pachetelor de date video sau audio, pentru a nu întrerupe transmisia.

Pro neutralitate

Susţinătorii neutralităţii reţelelor sunt în principal producătorii de conţinuturi şi diferite organizaţi din rândul societăţii civile. Producătorii de conţinuturi precum Google sau Skype susţin că serviciile pe care le oferă gratuit sunt motivul pentru care atât de mulţi oameni se conectează la internet şi ajung astfel clienţi ai operatorilor de reţele. Skype avertizează că unii operatori de reţele le blochează deja serviciile din motive de concurenţă neloială, deşi traficul de date nu este mai mare decât al altor aplicaţii permise. Un control al operatorilor de reţea asupra conţinutului pachetelor de date ar defavoriza în special companiile emergente, cu idei inovatoare dar bugete prea mici pentru a intra în parteneriate speciale cu operatorii de reţea.

Părţi ale societăţii civile susţin neutralitatea reţelelor din motive democratice. Scenarii de groază prevăd cooperarea unor trusturi de presă cu operatorii de reţele, încetinind viteza transmisiei de date pentru sursele concurente sau blocându-le cu totul. Fără neutralitate garantată prin lege, internetul riscă să devină o copie a mediilor tradiţionale: televiziunea sau presa scrisă.

Contra neutralitate

Operatorii de reţea sunt împotriva neutralităţii reţelei pentru că le perturbă oferta de servicii proprii. Companiile de telefonie mobilă, care cumpără costisitoarele frecvenţe pentru comunicaţie mobilă ar fi obligate, conform neutraliăţii reţelei, să susţină utilizarea serviciilor de telefonie prin internet precum Skype. Respectând neutralitatea reţelei, operatorii de reţea ar susţine o companie concurentă, care profită de pe urma reţelei fără să investească în păstrarea sau modernizarea ei. Operatorii de reţea susţin că preţul pentru traficul de date trebuie împărţit între cauzatorii costurilor, adică, clienţii, şi producătorii de conţinut. Operatorii care deja prioritizează pachete de date ar fi afectaţi de o lege în favoarea neutralităţii reţelei.

Soluţii la nivel naţional

Multe state, printre care Germania, Franţa şi România amână introducerea unei legislaţii în favoarea neutralităţii reţelei, cu argumentul că intr-o economie de piaţă concurenţa între operatorii de reţea va regula cel mai bine neutralitatea reţelei. Operatorii care acţionează împotriva neutralităţii pot fi „pedepsiţi” de către client, care va prefera operatorii neutri. Aceasta însă ar implica existenţa multor operatori de reţea concurenţi în aceaşi regiune, fapt îngreunat de costurile mari de intrare pe piaţa operatorilor. Precedentul pus de către eşecul companiilor de telefonie mobilă de a găsi un preţ acceptabil pentru serviciile de roaming sunt un alt argument pentru o abordare regulatorie a internetului. Începând cu vara anului 2007, preţurile artificial ridicate pentru serviciile de roaming au fost reglementate de către Uniunea Europeană.

Poziţia Uniunii Europeene: „Internetul nu este în sine o platformă neutră”

Comisia Europeană sesizează importanţa unei decizii pe tema utilizării noilor posibilităţi tehnologice în transmisia de date, dar recunoaşte că se află încă la începuturile unei reglementări a internetului. Deşi susţine neutralitatea reţelei în principiu, comisara europeană pentru agenda digitală, Neelie Kroes  a spus că internetul nu este în sine o platformă neutră. Cererea operatorilor de reţea de a-i pofti la casă pe Google&co Este, după părerea ei, legitimă şi merită cel puţin dezbătută.   Comisara pledează împotriva unui activism regulator. Uniunea Europeană nu va veni cu legislaţii detaliate, ci va încuraja găsirea unui compromis între diferitele grupuri de interese. În vara 2010 va avea loc o audiere deschisă, în care grupurile de interese pot propune un compromis, ca bază pentru o nouă legislaţie.

Diana Tipei
Colaborator permanent Europuls