Kapitalism - Reteta noastra secreta, interviu cu Alexandru Solomon

Pe Alexandru Solomon l-am întâlnit când eram student în 2006 la Institutul de Studii Politice. A prezentat atunci filmul documentar“Marele jaf comunist”. Despre noul său film "Kapitalism - reţeta noastră secretă" am auzit prima dată la radio. Se anunţa că va fi difuzat în curând. Vocile unor oameni de afaceri români din spotul publicitar m-au convins că trebuie să îl văd. Sincer atunci ma asteptam sa fie ceva de genul "Marele jaf capitalist". Asta deoarece se auzea pe fundal vocea lui George Copos care vorbea despre "baietii destepti" din aceasta tara. Sintagma aceasta m-a dus direct cu gandul la "baietii destepti" din energie.
După vizionarea documentarului cu magnaţii României multe întrebări îmi treceau prin cap. Am zis atunci că cel mai bine îmi poate răspunde chiar Alexandru Solomon. 
Aşadar am ales sa il intreb chiar pe Alexandru Solomon cateva chestiuni care pentru mine au ramas nelamurite. Mai jos găsiţi un mic interviu cu regizorul documentarului Kapitalism - reţeta noastră secretă.

Care a fost scopul realizării acestui documentar?

Alexandru Solomon: Am vrut să pricep de ce n-am ajuns unde credeam/speram că vom ajunge acum 20 de ani. Într-un fel, filmul porneşte dintr-o dezamăgire personală. Pe de altă parte, cred că e o problemă care ne privește pe toți: nu numai pe cei care fac afaceri în țara asta, dar pe toți cei care au de-a face cu autoritățile unui stat slab, cu o competiție strâmbă, cu o piață distorsionată de influenţe politice, cu absenţa spiritului comunitar, ceea ce a rezultat într-o formă specifică de capitalism şi democraţie, situată departe de ceea ce visam cu naivitate în 1989.

La producerea documentarului au participat şi instituţii publice din alte state europene, de exemplu Franţa şi Belgia. Acest sprijin arată un interes occidental legat de modul în care s-a instalat şi functionează astăzi capitalismul în Romania?

Instituţiile de care vorbiţi sunt televiziuni publice ca Arte (Franţa-Germania) şi RTBF (Belgia), sau fonduri de film ca CNC din Franţa sau Programul Media al Uniunii Europene. Nu sunt instituţii politice, ci organizaţii interesate de producţia de film şi de subiecte care li se par relevante pentru publicul din ţările respective. Probabil că organizaţiile cu pricina au considerat că subiectul propus de mine vorbeşte unui public mai larg decât cel românesc.

Care au fost reacţiile în rândul publicului din străinatate după vizionare? Au existat diferenţe între modul în care documentarul a fost primit în afară faţă de cum a fost el primit în România?

Am primit mesaje de la tot felul de la oameni care au văzut filmul pe Arte. Dacă filmul vorbeşte şi celor care nu sunt români, înseamnă că tema este universală. Îmi permit să citez dintr-un e-mail primit din SUA: „I am curious if there are plans to screen it in an English language version, anytime soon either in theaters or TV? It should be seen everywhere--even outside of Eastern Europe it's relevant. (for example I just spent a week in Angola, where the story is depressingly similar and even more extreme, if that is possible).And yes even here in Obama's USA, despite our long experience with capitalism, we have our own Dinu Patricius and even Becalis...we're all mini-sharks after all.”

Ce reacţii vă aşteptaţi să stârnească filmul după ce a fost difuzat în ţară?

Am călătorit cu filmul la premierele din Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj şi Timişoara. În general, pe parcurs oamenii râd, participă la film şi la final spun ca este o experienţă foarte amară. Unii au declarat că – dupa vizionare – simt că nu au altă opţiune decât să emigreze, alţii mă întrebau ce le-a mai rămas de făcut. Filmul a stârnit tot felul de discuţii mai mult sau mai puţin critice, fiind considerat fie prea blând cu subiecţii fie prea dur. Şi, evident, n-am scapat de comparaţia cu Michael Moore şi filmul lui despre capitalismul american (nr. Capitalism: A Love Story).
După proiecţia de la Parlamentul European, Dacian Cioloş – comisarul pentru agricultură – a comparat filmul cu „un leac amar”, adăugând că, uneori, pentru a ne vindeca e nevoie să inghiţim astfel de hapuri. Cred ca e definiţia care se apropie cel mai mult de ceea ce mi-am dorit.

Cum a fost primit documentarul de protagonişti?

Domnii Copos, Niculae şi Pădure au fost la premieră şi au dat după aceea declaraţii publice. Domnul Patriciu a comentat filmul într-un editorial. Am fost acuzat că aduc un deserviciu imaginii României şi că am fost plătit de străini să fac acest film „anti-românesc”. Însă eu cred ca ne-am câştigat dreptul să fim critici cu ce se petrece în această ţară, iar asta nu înseamnă că lucrăm împotriva ei. Dimpotrivă. Am mai fost acuzat că sunt anti-capitalist şi fac propagandă de stânga. Răspunsul meu este că filmul nu pune în discuţie capitalismul în general ci numai funcţionarea lui (şi a democraţiei) la noi. Filmul nu este deloc un vot de blam adresat oamenilor de afaceri sau capitalismului în general, ci o încercare de a descrie un sistem după regulile căruia trebuie să jucăm cu toții.

De cine le este frica celor de care vorbiti?

De nimeni. Dar suntem într-o fază, să-i zicem istorică, în care e nevoie ca aceste averi să devină respectabile, iar miliardarii vor să se justifice moral în faţa societăţii. De asta cred că filmul a deranjat.

Credeţi că mai există vreo şansă pentru românii, care nu au legături de niciun fel cu niciunul dintre personajele documentarului şi care nu au “beneficiat” material din colapsul fostului regim, să ajungă în topurile miliardarilor României? Sau miliardarii de mâine vor fi de fapt copiii celor de astăzi?

I-am întrebat pe magnaţi daca m-ar putea învăţa şi pe mine să mă îmbogaţesc, dar nu am primit un raspuns prea clar, sau care să mă ajute practic. Glumesc: daca doream să mă îmbogaţesc, nu făceam filme documentare. Mi-as dori ca românul obişnuit să nu-i invidieze pe aceşti oameni şi să găsească puterea şi curajul de a o lua pe alte căi. Mi-aş dori ca românul obişnuit să priceapă că această reţetă de îmbogaţire a sfârşit prin a ne sărăci pe toţi şi că trebuie să facem un efort, fiecare după puteri şi fiecare în colţul său, de a schimba lucrurile.

Filmul nu îi arată cu degetul pe magnaţi ca fiind vinovaţi de ce se întamplă. Suntem cu toţii răspunzători (magnaţi şi oameni de rând laolaltă) de felul în care corupţia şi clientelismul politic afectează competiţia reală şi viaţa noastră de zi cu zi.